1
2

4
3
  Colegii IX-D Papiu                                                            joi, 12 octombrie 2005
   Ne pare foarte rau ca nu mai este alaturi de noi,ca sa ne ajute sa trecem peste greutati. Am mai fi avut o multime de lucruri de facut impreuna.
Era o fire vesela, optimista, te facea oricand sa fi cu zambetul pe buze chiar si atunci cand totul in jurul tau era ruinat.
   Probabil ca era singurul dintre noi care chiar stia sa TRAIASCA ....
Ori de cate ori privim unii la altii, simtim ca ceva lipseste, clasa e parca goala.
"ZIUA IN CARE AI MURIT ERA PUTIN PLOIOSA,DAR DE FAPT NU ERA PLOAIE,
CERUL PLANGEA DE FERICIRE, PENTRU CA A PRIMIT CEL MAI FRUMOS INGER: DORU."
Indiferent de ceea ce s-a intamplat, el va ramane mereu viu in sufletele noastre si amintirea lui nu va fi niciodata stearsa.

  "Colega din fata" - Pol Ancuta                                            joi, 20 octombrie 2005
  Era asa de optimist.....Te facea tot timpul sa te simti bine in preajma lui.Parca stia ca in curand ne va parasi.Traia din plin fiecare clipa, cu zambetul pe buze si cu ochii sclipind de fericire.
De 8 martie ne-a dat catorva fete din clasa cate un ingeras...ceea ce este el acum.
In ultima zi din clasa a 9-a am fost cu domnul diriginte la o terasa. La plecare l-am imbratisat pe Doru si i-am zis:"O sa imi fie dor de tine!", la care el mi-a raspuns zambind:"Ce-i Pol ce ai?Lasa ca ne vedem la toamna!".Dar a venit toamna...si noi nu ne-am mai intalnit.
  Acea imbratisare, care atunci am considerat-o amandoi prosteasca si ridicola a fost poate un semn...si a devenit ultima mea amintire cu Doru, o despartire calda si vesela.Acum cand derulez filmul inapoi, imi pare rau ca nu am petrecut
destul timp impreuna, nu am pretuit destul viata care am avut-o.

  PAM ADINA                                                                      joi, 20 octombrie 2005
  Imi aduc aminte ca in prima zi de scoala, Doru era cel mai fericit. Inca din prima zi mi-am dat seama ca era o fire vesela. Cred ca pe parcursul intregului an scolar de "boboci" nu l-am vazut niciodata trist...sau, de fapt, l-am vazut de vreo 2-3 ori, dar in ciuda faptului ca era trist, el ZAMBEA. Ori de cate ori eram trista imi zicea "-O, Adina, nu mai fii suparata ca nu merita!" Nici acum nu-mi vine sa cred ca nu mai este printre noi...dar ma consoleaza faptul ca acum el este un INGER care ne vegheaza si isi doreste sa ne traim viata asa cum si el ar fi vrut sa o faca.
Stiu doar ca imi este foarte dor de el si ca acolo unde este, alaturi de ingeri,
ii este mai bine...

"Abia ii vazusem ochii
Lui de floare trimisi spre a vietii
Frageda lumina, ca i-a si inchis.
Si-n inaltarea lina deschisu-i-a
Spre a Domnului splendoare.

Cand moarte, prima floare
A frumusetii si a virtutii,
Nici deschisa bine l-a ingropat
Prea devreme: cine mai plange
Moartea-n pragul batranetii?

In trup si sange lacrima de-ar trece
La cati l-am plans ca-n viata sa se intoarca
Milosul nemilos ar fi
Si sufletul lui ar fi printre noi acum...

Acei ce-n ochii lui gasira pacea
Azi pacea oare unde vor mai gasi?"


Aceasta este intrebarea cu care am mai ramas noi toti acum...
"Unde ne vom mai gasi noi pacea?"
O intrebare ramasa fara raspuns....


     Paula Curticapean                                                       marti, 1 noiembrie 2005


dorulet4ever@yahoo.com
2005

1
2

3
4

  A trecut si Balul Bobocilor... si nu am putut sa
nu ma gandesc macar o clipa... la el... la Dorulet...
sunt sigura ca si el si-ar fi dorit din toata inima sa le
ureze bun venit bobocilor... si sa ii intampine cu un
zambet cald.. asa cum doar al lui era...
Am promis si asa va fi... niciodata nu te voi uita,
Dorulet!! Paula.

     Tudor Popa                                                              vineri, 18 noiembrie 2005


  A....nu multe sunt de spus...de fapt nimic...dar daca ar trebui spus
ceva poate ar trebui inceput cu ...viatza e nedreapta si nimeni nu merita
asa ceva...dar nu am sa incep asa...desi e adevarat...am sa spun un singur
lucru...cred ca ar trebui sa lasam tot ce e negru deoparte si sa ne
gandim la el asa cum a fost,mult prea putzin timp...
...desi nu l`am mai vazut de mult eu unul mi`l amintesc zambind...radea
mult...era un copil aparte...si avea parinti foarte buni...niste oameni
extraordinari......suntem doar oameni...
...Dumnezeu sa il odihneasca in pace....

     Cristea Bogdan-Mihai                                            sambata, 26 noiembrie 2005


  Prietenii nu l-au uitat! Maine ar fi implinit 16 ani...
De acolo de sus, din lumea celor drepti, Dorulet
vede lacrima din sufletele noastre.
E foarte greu fara tine langa noi, stiu ca tu esti
in Rai si ne zambesti mereu...Ne privesti cand ne
rugam pentru tine...in fiecare zi ne rugam pentru tine!
Pana in ziua in care ne vom intalni din nou, te voi
pastra in inima mea. Amintirile imi dau puterea sa continui...
Inca nu pot crede ca ai plecat... Stiu ca iti traiesti viata
dincolo de moarte!Si totusi, ce mult as vrea sa pot intoarce
timpul inapoi...
"Sa cantam pentru aceia pe care i-am pierdut
Si nu mai pot sa ne spuna ce mai aveau de spus
Cantecul nostru spre tine va urca
Prietenul meu, fratele meu, nu te voi uita..."
   Cel ce iti va ramane mereu prieten,
              Cristea Bogdan-Mihai